Categorisit la Uncategorized
- Bună ziua! Domnul Cristian Amariei?
- Bună ziua, eu sînt.
- Sîntem de la fabrica de cuie şi piroane. Am înţeles că vă ocupaţi cu tîmplaria. Aţi fi de acord să participaţi la un sondaj privind calitatea produselor noastre?
- Desigur, despre ce este vorba?
- De curînd am lansat noile cuie “Eli” din gama lux, acum mai drepte şi mai ascuţite. Firma noastră v-a selectat aleator din baza de date şi am fi încîntaţi dacă veţi accepta să le testaţi.
- Şi ce trebuie să fac?
- Am dori să efectuăm un studiu privind accidentele de muncă. După cum ştiţi, în această meserie greşelile sînt destul de frecvente, însă, folosind cuiele fabricate de noi, veţi simţi cu 25% mai puţină durere în cazul unui accident. Concret, vrem să vă batem încheieturile în cuie şi să verificăm dacă imbunătăţirile aduse acestui nou produs sînt semnificative.
- Şi o să mă doară rău?
- Înainte de a vă răspunde la această întrebare trebuie să mai menţionez şi că veţi beneficia de o reducere substanţială în următorul an pentru orice produs cumpărat de la noi. Discountul pe care îl oferim celor care testează produsele noastre se ridică la fabulosul procent de 15%.
- Dar de ce tocmai eu? De ce nu altcineva?
- Să vă spunem sincer, ar fi putut fi alţii în locul dumneavoastră, însă nu corespundeau imaginii şi standardelor firmei noastre. În plus, aş vrea să subliniez încă o dată faptul că promovăm un produs extrem de sigur şi de eficient. Veţi experimenta cu 25% mai puţină durere….
- OK, ok! Mă sacrific, ce să fac.
- Felicitări! Este o decizie excelentă şi sînt convins că veţi aprecia calitatea produselor noastre, de care veţi deveni, cu siguranţă, nedespărţit.
- Să începem atunci!
1 comentariu până acum
Lăsați un comentariu
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cred ca titlul corect era: “Publicitatea pe intelesul tuturor”
)
Comentariu�Comentarii de Bogdan Bara octombrie 14, 2008 @ 9:44 pm