Arakataka

Pe planeta Trafalmadore, Crăciunul se sărbătoreşte de trei ori pe an: o dată în decembrie, la fel ca la noi, o dată în aprilie şi încă o dată în septembrie. Cînd am vizitat prima oară Trafalmadore, într-un început de aprilie, cu destui ani în urmă, nu ştiam ce să cred. Mi s-a explicat că, deoarece timpul curge foarte încet, mult mai încet decît pe Pămînt, trafalmadorienii au hotărît ca în fiecare săptămînă să sărbătorească cîte ceva. Şi cum nu aveau destule lucruri de celebrat, au hotărît ca în fiecare an să serbeze cîte trei Crăciunuri, trei revelioane, trei zile de Paşte şi aşa mai departe.

Tot de trei ori se sărbătoreşte şi ziua naţională a trafalmadorienilor, iar zilele de nume şi de naştere sînt şi ele sărbătorite şi re-sărbătorite; de asemenea, fiecare breaslă are zilele ei: există trei zile ale pompierilor, trei ale asistentelor medicale şi tot trei pentru zugravi, funcţionari publici, controlori de bilete şi aşa mai departe. Şi animalele sînt celebrate: există ziua hamsterului, a elefantului, a ciocănitorii sau a şarpelui cu clopoţei.

Pe Trafalmadore nu numai că nu există discriminare, ba chiar se acordă o atenţie specială minorităţilor. Trafalmadorienii mov, deşi sînt într-un număr foarte redus, au parte, binenţeles, de toată atenţia, la fel ca şi oricare alt cetăţean. Nuanţa pielii nu e un motiv de dispută, ci unul de bucurie, deoarece există o mare varietate de culori, deci şi numeroase petreceri.

Pe planeta Pămînt nu există aceste obiceiuri, pentru că timpul trece foarte, foarte repede. Nici nu te-ai dezmeticit bine după ultimul Crăciun şi vine următorul, apoi următorul şi tot aşa. N-ar strica mai multă imaginaţie!

Copilul Dumnezeu are chef de joacă. Cît timp părinţii sînt ocupaţi cu treburile casnice, El îşi întinde pe covor jucăriile preferate, oamenii. “Iată favoriţii mei”, îşi spune şi împinge într-o parte cîţiva dintre ei. “Iar de aceştia mă voi ocupa mai tîrziu”, adaugă, strîngînd o altă grămăjoară. Ultimii sînt cei mai mulţi. Cei care au nevoie de reparaţii. “Să vedem ce putem face cu ei… Acesta, de exemplu, pare în ordine. Care o fi problema? Îi îndepărtez capul, mîinile, picioarele… Ce se ascunde în piept? Ia să vedem.. O inimă. Plămînii. Ceva mai jos sînt ficatul, intestinele, splina… Oare preferaţii mei, perfecţii, arată la fel pe dinăuntru?

Offf…. mi-e teamă că l-am stricat. Cum era? Unde veneau toate astea? Uite, ca să fie totul bine, o să-i mai adaug cîte ceva… Un deget în plus la fiecare mînă. Şi va fi mai înalt, va avea păr lung şi roşu, urechi de elf, dinţi de vrăjitoare, ochi de culori diferite şi picioare foarte, foarte mari. Trebuie să aibă şi un rucsac cu cadouri. O carte. Un tablou. O roată de bicicletă, un xilofon, o minge, îngheţată şi cartofi prăjiţi… Arată bine acum, nu?”