Între două postări pe blog am impresia că nu voi mai scrie niciodată, probabil pentru că nu prea mai sînt multe de spus. Vorbele au luat locul tuturor celorlalte lucruri şi s-ar putea spune că trăim într-o lume a abstractizării excesive. Aşa au apărut nişte paradoxuri incredibile. Jean Baudliard spunea că în ziua de azi harta precede teritoriul, adică, altfel spus, realul nu mai precede abstractul, ci invers. Şi e foarte periculos, pentru că în acest fel realitatea tinde să se muleze pe imaginar şi să trăim într-o lume care nu există.
NU îmi place deloc lumea asta în care trăiesc: meschinărie, nepricepere,  amatorism, compromisuri, frică, ură, invidie, răzbunare – asta văd la tot pasul. Deşi am învăţat de ceva vreme că nu trebuie să mă aştept ca viaţa să fie corectă, mi-e greu să accept lucrurile astea. Nici nu cred că o să o fac. Sper doar să găsesc o soluţie ca să mă îndepărtez de ele.

P.S.: Nu înţeleg cum pe unii semi-educaţia şi semi-cultura de care s-au lovit întîmplător în viaţă îi fac mai proşti. Adică înţeleg.  Dar nu vreau să le găsesc scuze şi le spun doar atît: aveţi impresia că rahatul e de aur, aşa că vă faceţi coroană din el şi vi-l puneţi pe cap.