Am fost la tîrgul de carte Gaudeamus şi am găsit o carte, “Quijote”, scrisă de Ada Milea. Iată un scurt citat, care seamănă foarte bine a Marin Sorescu:

“În veşnica ta comedie
ne naştem, dar se naşte şi moartea cu noi;
Trăim, dar trăieşte şi moartea în noi.

Cum să fii liniştit
cînd trăieşti cu moartea în tine…?
Cum să fii liniştit
cînd trăieşti cu liniştea-n tine…?
Cum să-ţi permiţi să fii liniştit
cînd doar linişte urmează…?
Cum să-ţi permiţi să nu visezi
în timp ce lumea se crede trează…?”

Viaţa e comică dacă o priveşti de la distanţă. Totuşi, să fii comediant, chiar şi fără voie, e destul de costisitor, aşa cum au observat pe propria piele şi elevii care au dat bacul anul acesta. Eu însă le mulţumesc şi îi admir, în naivitatea lor.

• Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele sotului.

• Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvant atunci cand a spus: “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!” Dovada ca azi cel mai intalnit nume este Popescu.

• Poezia “Sburatorul” de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.

• Mircea cel Batran a fost inmormantat la Cozia impreuna cu umbra sa

• Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In “Scrisoarea a treia” se desfasoara batalia de la Rovinari.

• Mircea cel Mare, care prima data a fost batran, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cand Baiazid il intreaba arogant “Tu esti Mircea?”, domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: “Da-mparate!”

• Pana la urma Mircea cel Mare, desi batran il va ingenunchia pe trufasul otoman cu cateva proverbe si zicatori bine plasate.

• Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamant si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar cateva bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita “inspre Dunare, o mana.”

• La a-2-a parte a subiectului cerinta este compunerea unei scrisori catre o persoana imaginara pe nume Paula. Un elev raspunde (in scris): “Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet… si pe Paula nici nu o cunosc!”

• Mihai Eminescu si-a intitulat poezia “Din valurile vremii…” vrand sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul din nu stiu din ce motiv s-a razgandit si a inceput strofa I..

• Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze.

• Poema “Miorita” circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada “Miorita” este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul “Mioritei” a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

• Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

• Calin tine de mina mireasa care are parul lung de fericire.

• Ea lupta sa puna mana pe dragostea flacaului.

• Ion Creanga s-a nascut intre anii 1887-1889.

• Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai intoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

• Dimitrie Cantemir a avut un rol insemnat in viata sa.

• Nechifor Lipan statea “pe spate cu fatza in jos”..

• Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cantau sufland din frunza si lasandu-i pe boieri cu buza umflata.

• Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decat in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

• Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt altele, in randuri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri.

• Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cat o carte groasa, si are atatea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intalnesti cu ea si in final.

• Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amandoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris intr-un fel si celalalt in alt fel.

• In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban care socheaza prin prostia lui.

• Toma Alimos era viteaz pentru ca cu o mana conducea calul, cu o mana isi tinea matele si cu o mana se batea cu Manea..

• Zoe si Tipatescu se iubeau pe la spate.

• Eminescu este trist pentru ca nu a reusit sa faca nimic in viata lui.

Între două postări pe blog am impresia că nu voi mai scrie niciodată, probabil pentru că nu prea mai sînt multe de spus. Vorbele au luat locul tuturor celorlalte lucruri şi s-ar putea spune că trăim într-o lume a abstractizării excesive. Aşa au apărut nişte paradoxuri incredibile. Jean Baudliard spunea că în ziua de azi harta precede teritoriul, adică, altfel spus, realul nu mai precede abstractul, ci invers. Şi e foarte periculos, pentru că în acest fel realitatea tinde să se muleze pe imaginar şi să trăim într-o lume care nu există.
NU îmi place deloc lumea asta în care trăiesc: meschinărie, nepricepere,  amatorism, compromisuri, frică, ură, invidie, răzbunare – asta văd la tot pasul. Deşi am învăţat de ceva vreme că nu trebuie să mă aştept ca viaţa să fie corectă, mi-e greu să accept lucrurile astea. Nici nu cred că o să o fac. Sper doar să găsesc o soluţie ca să mă îndepărtez de ele.

P.S.: Nu înţeleg cum pe unii semi-educaţia şi semi-cultura de care s-au lovit întîmplător în viaţă îi fac mai proşti. Adică înţeleg.  Dar nu vreau să le găsesc scuze şi le spun doar atît: aveţi impresia că rahatul e de aur, aşa că vă faceţi coroană din el şi vi-l puneţi pe cap.

- Pentru cine lucrezi, Bob?
- Pentru prof. Young.
- Jim Young?
- Da, îl cunosti?
- Ne-am cunoscut.
- E un om extraordinar.
- Serios? Cum asa?
- Are 20-30 de brevete.
- Si asta îl face extraordinar?
- Cel putin brevetele.
- Fãrã supãrare, vãd cã-l admiri pe tip, dar sã-ti spun ceva despre el.
- Ce anume?
- E un idiot.
- Poftim?
- E un dobitoc.
- Cum poti spune asa ceva?

Read the rest of this entry »

Mergeţi, vă rog, în vîrful picioarelor pe lîngă sufletele celor care visează. Doamna care trece chiar acum pe stradă e o regină din poveşti, bătrînul cu privirea pierdută în depărtare  e un călător, meşterul cocoţat pe schelă e arhitect, vînzătoarea de la magazinul de confecţii e creatoare de modă iar omul fără adăpost, care doarme la soare pe o bancă din parc, e un faimos bancher. Vorbiţi în şoaptă, vă rog!

Simbolul funcţionează, dar e greşit: “Tipul acela cu alură de star rock de pe tricouri e un criminal”.
Mai multe aici.

Construită cu mare precizie din cel mai fin metal, sabia samuraiului taie în felii subţiri văzduhul. În mai puţin de o secundă, oţelul armei este sus, jos şi apoi iarăşi sus, în poziţie de apărare. Concentrarea, precizia şi hotărîrea se amestecă în scurtul interval, iar timpul e un eventai care se strînge şi se deschide; pe paletele sale sînt încrustate imaginile samuraiului, ce exersează cu îndemînare mişcările de luptă.

Mesajul meu către lume, într-o zi oarecare din viaţa asta aiurea.

(desenul îi aparţine lui Kurt Vonnegut)

Călătoriile în timp, atunci cînd au devenit posibilie, au fost primite cu un entuziasm care s-a transformat rapid în deziluzie. Firma care le oferea, Uncle Jules, a fost acuzată de înşelătorie şi, mai apoi, boicotată de clienţii nemulţumiţi. Dar iată cum au decurs lucrurile: printre cei care deja apelaseră la serviciile acesteia  se numărau şi persoane care făcuseră salturi minore, de doar cîteva săptămîni. Read the rest of this entry »